imperiu medieval, 1035-1157
Prin extinderea domniei sale peste toate statele Creștine, cu excepția Cataloniei, Sancho III-a făcut-o aparentă avans spre unificarea Creștin Spania. Alegând să-și trateze stăpânirile ca pe un patrimoniu privat care să fie împărțit între fiii săi, el s-a abătut de la tradiția Leoneză a unui regat unit și indivizibil., El a atribuit regatului Navarrei să García III (1035-54); Castilia cu Ferdinand I (1035-65); și Aragon pentru a Ramiro I (1035-63), care a anexat Sobrarbe și Ribagorza în 1045, după uciderea unui frate de-al patrulea, Gonzalo. Deoarece fiecare dintre frați și-a asumat titlul de rege, Castilia și Aragonul de atunci au fost considerate regate. Bermudo al III-lea a recuperat León după moartea lui Sancho al III-lea, dar Ferdinand I l-a învins și l-a ucis în 1037. Luând în stăpânire Regatul León, El și-a asumat și titlul imperial., În următorii 30 de ani Ferdinand căutat hegemonie peste tot din Spania, să-l învingă pe frații săi de pe câmpul de luptă, captarea Coimbra, și reducerea conducătorii Musulmani (reyes de taifas) din Toledo (Ṭulayṭulah), Sevilla (Ishbīliya), și Badajoz (Baṭalyaws) să afluent de stare.între timp, Contele Ramon Berenguer i de Barcelona (1035-76) a încurajat activ interesele și relațiile catalane între Lorzii De Languedoc din sudul Franței., El a publicat, de asemenea, cele mai vechi texte juridice incluse în compilarea dreptului Catalan cunoscut mai târziu sub numele de Usatges de Barcelona („uzanțele Barcelonei”).
Aderarea la tatăl său e practica, chiar înainte de moartea lui Ferdinand I-a împărțit tărâmuri între fiii săi: Sancho al II-lea (1065-72) a primit Castilia, și Alfonso al VI-lea (1065-1109) obținute León. Cu toate acestea, cei doi frați s-au certat și, după uciderea lui Sancho în 1072, Alfonso al VI-lea a preluat regalitatea Castiliei și Leonului., Înainte de a-l recunoaște ca monarh, nobilimea castiliană l-a forțat pe Alfonso să jure că nu a provocat moartea fratelui său. Printre Alfonso e nou Castiliană vasali fost Rodrigo Díaz de Vivar, cunoscut în istorie sub El Cid Campeador (din arabă, sidi, care înseamnă „domnul”). Condus în exil de gelozii la curte, a intrat în serviciul regelui musulman din Zaragoza și mai târziu a oferit protecție regelui Valenciei.la început Alfonso al VI-lea a profitat de dezbinarea dintre regatele Spaniei islamice pentru a cere tribut de la ei, dar în cele din urmă a hotărât să le subjuge., Predarea lui Toledo în 1085 nu numai că a extins frontierele sale la râul Tagus, dar a avut și o mare valoare simbolică. Posesia de Toledo, scaunul antic al Vizigot monarhie, consolidată lui Alfonso pretinde a peninsular supremație, care și-a exprimat atunci când el se stil „Împăratul de Toledo”, precum și „Împărat al Spaniei. Potrivit unor surse musulmane, el s-a descris pe sine ca „împărat al celor două religii”, subliniind astfel stăpânirea sa atât asupra creștinilor, cât și asupra musulmanilor., Mii de musulmani și evrei, care în timpurile anterioare, de obicei, s-au retras spre sud, mai degrabă decât să se supună dominației creștine, au ales să rămână în regatul său. De asemenea, în Toledo și în împrejurimi trăiau mulți Mozarabi sau creștini vorbitori de arabă. În generațiile următoare, interacțiunea dintre aceste tradiții religioase și culturale diferite a devenit deosebit de tensionată.speriați de căderea Toledo-ului, ceilalți regi musulmani ai Spaniei au apelat la ajutorul Almoravizilor din Maroc, o sectă islamică ascetică a zeloților Amazigh (berberi)., După rutare lui Alfonso armata la Zalacca (Al-Zallāqah) în 1086, Astfel, de asemenea, Islamic au cucerit Spania, mici regate. Prin restabilirea unității Spaniei islamice, almoravizii au oprit orice progres în Reconquista și l-au forțat pe Alfonso să rămână în defensivă după aceea. Deși El Cid a respins cu succes atacul Almoravid asupra Valenciei, adepții săi au trebuit să abandoneze orașul după moartea sa în 1099. Ulterior, toată Spania de Est până în nordul Zaragozei a intrat sub dominația Almoravidă.,în timp ce creștinii și musulmanii se luptau pentru controlul Peninsulei, influențele din nordul Europei au accentuat în mod constant legăturile Spaniei creștine cu lumea largă a creștinătății. Lider susținător de reforma generală a bisericii, Papa Grigorie VII (1073-85), a cerut uniformitate liturgică, solicitând acceptarea Roman liturghie în loc de nativ ritul Mozarabic că datate mai vechi timpuri. El a susținut, de asemenea, suveranitatea papală asupra Spaniei, dar, când conducătorii spanioli l-au ignorat, el nu a urmărit problema., În timp ce călugării și clericii francezi au găsit oportunități de avansare ecleziastică în Spania, numeroși cavaleri francezi au venit să ia parte la războaiele Reconquista. Cei mai norocoși dintre ei, verișorii Raymond și Henry de Burgundia, s-au căsătorit cu fiicele lui Alfonso al VI-lea, Urraca și Teresa, devenind astfel strămoșii dinastiilor care au guvernat León și Portugalia până la sfârșitul secolului al XIV-lea.
După reușita tatăl ei, Urraca (1109-26), apoi văduv, căsătorit Alfonso I (Battler), care a servit ca rege de Aragon și Navarra din 1104-34., Tensiunea și conflictul care au afectat căsătoria lor de la început l-au determinat în cele din urmă pe Alfonso i să se retragă în Aragon. Alfonso al VII-lea (1126-57), fiul lui Urraca de Raymond de Burgundia, a restaurat prestigiul monarhiei leoneze. Încoronarea sa ca împărat—prima și ultima încoronare imperială în Spania-în Catedrala din León în 1135 a fost menită să afirme pretențiile leoneze la ascensiune în toată Spania; cu toate acestea, Federația nou formată din Aragon și Catalonia și noul regat independent al Portugaliei au oferit curând o provocare descurajantă predominanței leoneze.,după dizolvarea căsătoriei sale cu Urraca, Alfonso I și-a extins frontierele până la râul Ebro prin confiscarea Zaragozei în 1118. Apoi, mărșăluind direct în inima Spaniei islamice, el i-a eliberat pe Mozarabii din Granada (Gharnāṭah) și i-a stabilit în Aragon. După aceea, populația Mozarabică rămasă în Spania islamică pare să fi fost minimă. Înainte de a muri, Alfonso și-a voit tărâmurile la ordinele militare ale Spitalierilor (Cavalerii de Malta) și Templierilor și la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, dar poporul său a respins acest aranjament., La Navarrese, care a fost condus de regi din Aragon din 1076, a ales propriul lor monarh, García IV Ramírez (1134-50), și Aragonez cerut Ramiro al II-lea (1134-37), decedat fratele regelui, să părăsească viața monahală și să accepte tronul. După ce sa căsătorit și a născut un copil, Petronila, care putea moșteni Împărăția, Ramiro sa întors la mănăstirea sa. Petronila a fost logodită în 1137 cu contele Ramon Berenguer al IV-lea de Barcelona (1131-62), care și-a asumat responsabilitatea pentru guvernarea Regatului., Alfonso al II-lea (1162-96), copilul acestei căsătorii, a unit sub domnia sa Regatul Aragonului și județul Barcelona. De obicei, menționată ca coroana de Aragon, Federația regatului și județul îndurat până în Evul Mediu, în ciuda nenumărate vicisitudini și tradiții lingvistice și culturale disparate. Catalonia a apărut în curând ca o putere maritimă în Marea Mediterană, în timp ce Aragon, un regat interior cu o economie agricolă și pastorală, a fost controlat de o aristocrație debarcată., Ambele regiuni și-au păstrat obiceiurile și legile caracteristice și s-au opus viguros tuturor eforturilor de asimilare.
județul Portugalia—inițial parte a regatului León—care Alfonso al VI-lea a atribuit Teresa și Henry de Burgundia, de asemenea, a început să se mute de la autonomie la independență. Teresa și fiul lui Henric, Afonso I Henriques (1128-85), au repudiat suzeranitatea Leoneză și au luat titlul regal în jurul anului 1139. Devenind un vasal papal și promițând să plătească un tribut anual, el spera să se protejeze împotriva represaliilor leoneze. Numai în 1179 Papa ia adresat oficial ca rege.,între timp, disensiunile interne și ascensiunea Almohadelor, o nouă confederație islamică Amazigh cu sediul în Maroc, au dus la dezintegrarea imperiului Almoravid. Conducătorii creștini, profitând de oportunitatea oferită de Războiul civil printre musulmani, au atacat în voie în toată Spania Islamică și au cucerit câteva locuri importante. Afonso I, ajutat de o flotă de Cruciații din Europa de nord, capturat la Lisabona în 1147, în timp ce Alfonso VII și Ramon Berenguer IV, susținută de o flotă din Pisa (Italia), a preluat mare port maritim din Almería (Al-Marīyah) pe coasta de sud-est., Căderea lui Tortosa și Lérida (Lāridah) la Contele de Barcelona în anul următor a avansat granița comitatului până la gura Ebro și a încheiat expansiunea Cataloniei. Cu toate acestea, Almohadele, după zdrobirea Almoravizilor, au invadat peninsula și au recuperat Almería în 1157. Prin subjugarea întregii Spanii islamice, Almohadii au reușit efectiv să oprească orice avans creștin.